Spiritele nu au gen
Gabriel Baicu
Dumnezeu nu dă 'slujbe' diferite în adunările creştine, unele pentru bărbaţi şi altele pentru femei, ci oamenii care le organizează, repartizează funcţiunile, în acest mod. Dumnezeu dă Duhul Sfânt la oameni, fără deosebire de gen. După părerea mea, nu se poate demonstra că lucrurile stau altfel şi că darurile Duhului Sfânt sunt distribuite ţinând cont de genul persoanei. Unde scrie acest lucru? A se vedea 1 Corinteni cap. 12. Funcţiunile în Biserici corespund întocmai cu darurile Duhului Sfânt. Ce face un bărbat este diferit de cea ce face o femeie, chiar şi biologic vorbind, de exemplu, bărbaţii nu nasc copii, doar sunt parte la conceperea lor. În Împărăţia lui Dumnezeu, care este deja înăuntru nostru "nu se vor mai căsătorii," a spus Isus (Iisus), adică nu mai există deosebire de gen. (Matei 22; 30) Spiritele noastre nu au gen şi chiar dacă mai avem încă impulsuri biologice ele sunt conduse de firea noastră duhovnicească. (Galateni 5; 16) Chiar dacă încă nu suntem după învierea noastră, ci încă în viaţa aceasta, Împărăţia lui Dumnezeu este deja înăuntru nostru atunci când suntem "în Cristos." (Luca 17; 21) În faţa lui Dumnezeu noi suntem suflete şi sufletele nu au gen, nu sunt marcate prin deosebiri biologice deoarece ele sunt entităţi spirituale. Deci atunci când suntem cu adevărat în lumea spirituală, cum spune Pavel, "în Cristos," partea spirituală din noi este mai importantă decât cea biologică. Nu mai trăim conduşi de firea noastră pământească, care este diferită la bărbaţi şi la femei, ci trăim conduşi de Duhul lui Dumnezeu, adică de firea, de natura duhovnicească, atât bărbaţii, cât şi femeile.